Cât de bun este aparatul fanion Google? Cu ce impresionează şi unde sunt zonele în care ar mai fi trebuit finisat? Cum rulează Android 4 (Ice Cream Sandwich)?
A trecut ceva vreme de când am avut primul contact cu Galaxy Nexus – cel mai recent produs al colaborării Samsung cu Google, timp în care am schimbat două aparate – primul era un development sample, cu ceva probleme ale driver-ului video şi pe care l-am returnat relativ repede celor de la Vodafone. Al doilea este un produs comercial pe care Vodafone România a avut amabilitatea să mi-l retrimită pentru acest review. Şi aşa am putut să testez pe parcursul lunii decembrie Android 4 Ice Cream Sandwich împreună cu cel mai nou şi cel mai complex smartphone de piaţă.
Publicitate
Impresia iniţială despre Android 4.0 nu s-a schimbat: este un sistem de operare mai finisat decât versiunile precedente (2.x) şi care încearcă să unifice experienţa existentă pe smartphone-uri (cu rezoluţii mici) cu cea de pe tablete (rezoluţii de peste 480 x 800 pixeli). Vizavi de Galaxy Nexus, produsul comercial s-a dovedit a fi mult superior variantei incipiente de test cu care mă jucasem anterior. Spre final chiar mi-a plăcut, cu toate că preferinţele mele în materie de design şi materialul carcasei sunt altele.
Aspect: Nexus în tradiţia Galaxy
Nexus e numele pe care Google îl foloseşte pentru a identifica seria de aparate fanion, denumite generic developer phone. A fost Google Nexus (făcut de HTC), urmat de Nexus S (Samsung) şi acum Galaxy Nexus. Pe orice smartphone pe care găsiţi inscripţia Nexus înseamnă că are bootloader-ul deblocat şi pe el se pot instala ROM-uri terţe. E ceea ce cere Google de la partenerii săi alături de o dotare hardware de excepţie, reprezentativă pentru trendul anului următor. Vizavi de design, elementele distinctive cad în sarcina partenerului.
Pentru Galaxy Nexus, Samsung a ales să folosească un design similar cu Galaxy S2 – o formă curbată de tip banană dintr-o combinaţie de plastic cu metal, cu partea mai subţire în zona superioară şi elementul bombat în partea de jos pentru o prindere mai bună. O mică buză defineşte partea din spate în vederea asigurării unei prize mai bune la prindere. Asta e imaginea pe care o vezi când priveşti pentru prima oară Galaxy Nexus.
Galaxy Nexus e dominat de ecranul său imens (4,65 inci) cu o rezoluţie de 720 x 1280 pixeli, fiind singurul smartphone Android al momentului care oferă aşa ceva. Samsung a reuşit să includă acest display într-o carcasă de numai 8,9 mm grosime (comparabil cu iPhone 4S din acest punct de vedere) şi cu dimensiuni de 135,5 mm x 67,9 mm. Faptul că display-ul ocupă toată faţa aparatului şi că bordura carcasei e mică face ca impactul dimensiunii mari să fie mult diminuat – bineînţeles contribuie aici şi culoarea închisă a carcasei (gri) alături de negrul pregnant al display-ului.
Când priveşti direct faţa lui Galaxy Nexus, ai impresia că ecranul acoperă complet faţa smartphone-ului. Poate şi datorită faptului că butoanele de control (back, home, menu) sunt complet touch (nu le vezi absolut deloc când ecranul este închis) şi icon-urile asociate îşi schimbă orientarea odată cu cea a ecranului. Alt element care nu se vede din prima este un LED de avertizare (mă bucur că Samsung a înţeles că această modalitate de avertizare e elegantă şi nu ar trebui să lipsească dintr-un smartphone de top!) ce clipeşte intermitent semnalizând silenţios că sunt evenimente pe smartphone.
Galaxy Nexus e construit în formă de banană cu o curbură abia perceptibilă şi la nivelul sticlei de pe faţa carcasei, a cărei încastrare în bordura metalică e făcută elegant, motiv pentru care cu greu se va aduna praf pe margini. În zona superioară a părţii frontale e poziţionată fanta difuzorului exact pe mijloc, lângă ea găsindu-se senzorul de lumină şi camera secundară de pe Galaxy Nexus.
Partea laterală a carcasei lui Galaxy Nexus e făcută dintr-un plastic mat de culoare gri, cu marginile şi elemente de design rotunjite, în timp ce capacul de acces la card/baterie e din acelaşi plastic foarte subţire, striat, de culoare neagră pe care îl regăsim şi la Galaxy S2, respectiv Galaxy Note. Alegerea Samsung de a folosi plastic pentru carcasa lui Galaxy S2, Note şi Nexus e justificată simplu: o greutate sensibil mai mică. Gândiţi-vă că Galaxy Nexus cântăreşte doar 135 g în condiţiile în care nu e deloc un aparat mic: 135.5 x 67.9 x 8.9 mm.
Mie unul nu îmi place acest tip de construcţie. Mi se pare foarte fragil şi, dacă e să-l compar cu carcasa de pe iPhone, HTCsau mai nou Lumia 800, zic că Samsung ar trebui să schimbe ceva din simplul motiv că aparatele din seria Galaxy par... ieftine.
Vedeți mai jos o comparație între LG Optimus 3D, Samsung Galaxy Nexus, HTC Sensation XL și HTC Desire:
Mai departe... pe laterala din partea stângă a lui Galaxy Nexus se găseşte doar butonul de volum, mult mai mic decât m-aş fi aşteptat dată fiind dimensiunea aparatului. Şi poziţionarea pare oarecum ciudată: mai apropiată de jumătatea aparatului decât de partea superioară. S-a ales această poziţie pentru că e cea mai nimerită atunci când aparatul este ţinut în palmă şi se doreşte folosirea butonului de volum cu degetul arătător. Ergonomia învinge aici un design mai plăcut.
Partea dreaptă a lui Galaxy Nexus are poziţionate simetric butonul de pornire/oprire şi cei trei conectori folosiţi pentru docking. În partea superioară, Galaxy Nexus nu are nicio fantă sau conector.
Slotul microUSB (pentru transfer şi încărcare), cel audio şi microfonul sunt pe zona bombată din partea inferioară a carcasei. Prefer oricând o astfel de poziţionare în locul celei laterale pe care o foloseşte HTC în ultima vreme.
Întorcând smartphone-ul, avem acces la carcasa din plastic striat, extrem de subţire. Pentru mine, e o experienţă ciudată să deschid capacul pentru că tot timpul am impresia că se va rupe şi trebuie să fiu foarte atent cum o mânuiesc. Din fericire, încă nu am avut vreun incident neplăcut. Striaţiile carcasei au funcţie dublă: asigură o mai bună aderenţă la prindere şi împiedică amprentele să se depună pe suprafaţa carcasei. Camera foto împreună cu LED-ul flash sunt montate pe aparat şi ies cu foarte puţin peste plasticul capacului. Mai e de spus că pe partea din spate sunt prezente logourile Google (mai mare) şi cel Samsung şi că al doilea difuzor e montat în partea de jos.
Display: Super AMOLED, 720 x 1280 pixeli, 16 M culori
Galaxy Nexus este primul aparat Android care dispune de un display de 720p (720 x 1280 pixeli) folosind tehnologia Super AMOLED de la Samsung şi care este protejat de zgârieturi prin „oleophobic coating” – mai exact sticlă fortificată şi nu Gorilla Glass. Cred că este explicaţia pentru care negrul dat de display-ul lui Galaxy Nexus nu este la fel de intens ca cel de pe Galaxy Note.
Toate elementele pozitive asociate tehnologiei Super AMOLED se regăsesc din plin şi pe Galaxy Nexus. Puneţi în plus o rezoluţie mai mare (720 x 1280 pixeli) pe o diagonală de 4,65 inchi – ceea ce dă o densitate de 316 ppi. Primul model de Galaxy Nexus pe care l-am testat nu avea implementată opţiunea de redimensionare automată a ferestrelor şi din cauza asta aplicaţiile neoptimizate pentru scalare apăreau la dimensiunea reală, lucru foarte deranjant.
Comparație: vedeți mai de aproape cum imaginile de test pe Galaxy Nexus (stânga) și HTC Sensation XL (dreapta):
În trei: LG Optimus 3D, Galaxy Nexus și HTC Sensation XL.
Pe modelul comercial Galaxy Nexus, Android 4.0.1 ştie să redimensioneze/scaleze ferestrele aplicaţiilor şi asta face ca şi acele programe neoptimizate să poată fi folosite – nu înseamnă că veţi fi scutiţi de surprize şi că nu vă veţi trezi în situaţia în care anumite interfeţe vor arăta ciudat pentru că dezvoltatorul nu a prevăzut o astfel de rezoluţie. Mi s-a întâmplat de câteva ori.
Luminozitatea măsurată pe display-ul lui Galaxy Nexus este de 347 de lucşi (543 pentru iPhone 4S, 457 pentru HTC Titan). Nu e deloc o valoare rea cu toate că în anumite situaţii veţi vedea că albul e mai degrabă puţin gri.
Cred totuşi că, dacă Samsung ar fi mers tot cu Gorilla Glass pe Galaxy Nexus, imaginile afişate pe Super AMOLED ar fi arătat mult mai bine – nu pot să nu îmi amintesc de cât de bine se vede orice e afişat pe Galaxy Note!
Nu cred că mai trebuie să amintesc de faptul că display-ul de pe Galaxy Nexus este multitouch şi că butoanele de control au icon-urile desenate automat şi orientate în acelaşi fel cu display-ul.
Hardware: alegere inspirată
Nexus, aşa cum l-a prezentat până acum Google, este un developer phone: adică un smartphone de referinţă care are în teorie toate elementele hardware definitorii pentru evoluţia sistemului de operare Android în perioada următoare. Galaxy Nexus nu face nici el excepţie de la regulă: în interior regăsim un procesor dual core ARM Cortex A9 la 1,2 GHz pe un chipset TIOMAP 4460 şi un GPU din seria PowerVR SGX540, 1 GB RAM, 16 GB pentru stocare, fără suport microSD, Bluetooth 3.0, WiFi 802.11 b/g/n, GPS.
Pe Galaxy Nexys există cip NFC, busolă, senzor de proximitate, de lumină ambientală, giroscop, accelerometru şi barometru. Pentru partea de multimedia sunt disponibile două camere foto: cea principală de 5 MP cu LED Flash şi autofocus şi una de 1,3 MP poziţionată pe partea din faţă (excelentă pentru folosirea pe Skype).
Bateria cu care e echipat Galaxy Nexus este de 1750 mAh, de Li-Ion. Toate astea sunt împachetate într-o carcasă de doar 135.5 x 67.9 x 8.9 mm, a cărei greutate este de 135 grame. În mod cert nu veţi mai regăsi aşa ceva în niciun smartphone al momentului.
Singurul lucru negativ ce poate fi spus despre configuraţia actuală a lui Galaxy Nexus este că nu are o cameră foto cu un senzor de 8 MP aşa cum există în alte aparate de top. Faptul că nu mai are receptor radio FM nu cred că e o problemă majoră atâta vreme cât posturile de radio importante pot fi ascultate extrem de uşor pe internet.
Software: singurul aparat cu Android 4.0 nativ
Seria elementelor unice din componenţa lui Galaxy Nexus continuă cu Android 4.0: Ice Cream Sandiwch rulează (încă) oficial doar pe Galaxy Nexus. Sunt versiuni de ICS create de entuziaşti şi pentru alte smartphone-uri, însă numai pe Galaxy Nexus rulează oficial. Pe produsul testat de mine este varianta 4.0.1 finisată şi care în mare se comportă bine.
Trecerea la Android 4.0 e un salt important pentru Google vizavi de piaţa de sisteme de operare pentru smartphone-uri: prin Ice Cream Sandwich elementele de noutate ale interfeţei din Honeycomb (versiunea de Android pentru tablete) sunt prezente acum şi pe smartphone. Sunt utilizator permanent de Andorid şi cu toate astea mi-a luat ceva până m-am obişnuit cu interfaţa.
Partea bună este că pe Galaxy Nexus există cu Android 4.0 Ice Cream Sandwich curat, fără nicio intervenţie din partea producătorului sau operatorului – în teorie cea mai rapidă implementare de Android pe care o veţi găsi pe un smartphone. Peste care puteţi să faceţi orice personalizare vă doriţi.
Android 4.0 Ice Cream Sandwich e schimbat semnificativ în ceea ce priveşte aspectul interfeţei grafice, cu toate că păstrează elementele standard care definesc Android-ul: un ecran de tip Home construit din cinci zone virtuale, folosirea de widgeturi şi shortcuturi, multitasking etc. Pe ICS e schimbat modul de prezentare: de exemplu pentru multitasking există buton dedicat şi s-a implementat o modalitate mai atractivă de interacţiune cu ferestrele.
Faţă de versiunea Gingerbread de Android, pe ecranul Home din Ice Cream Sandwich avem prezentă permanent (în toate cele cinci zone) o bară de căutare Google, accesibilă prin voce (dacă se apasă butonul microfon şi se dă o comandă vocală) sau prin introducerea textului. La fel ca şi până acum, căutarea se face în mai multe zone din smartphone, nu neapărat direct pe internet.
Aplicaţiile clasice pentru browsing, e-mail, redare audio/video, navigaţie GPS/informare etc. Lipseşte o aplicaţie de tip Office care să lucreze nativ cu fişierele create în Microsoft Office pentru că Google îşi promovează propriul serviciu Google Docs. Cum ziceam şi mai devreme lipsa unei aplicaţii preinstalate pe Galaxy Nexus în Android 4.0 nu trebuie privită neapărat ca un dezavantaj: din Android Market se pot instala alternative pe bani sau gratuite, în funcţie de ce doreşte fiecare utilizator. Intraţi de curiozitate acolo şi faceţi câte teste doriţi – e imposibil să nu găsiţi o colecţie de aplicaţii care să nu vă fie pe plac.
Cu ce se mai laudă Android 4.0 este posibilitatea de a folosi recunoaşterea facială pentru deblocarea aparatului în loc de pattern. Merge când şi când. Nu recomand activarea soluţiei mai ales că o poză bine făcută poate fi folosită oricând de altcineva şi aşa să se obţină accesul pe aparat. Sună bine şi poate că e o opţiune care permite deblocarea mai rapidă a smartphone-ului numai că acum e doar o funcţie care e acolo şi nu neapărat utilă.
Pentru primul model testat de mine nu aveam suport oficial Adobe Flash şi văd că nici pe cel comercial nu este implicit. Intraţi în Android Market şi instalaţi de acolo Adobe Flash de Android, după care veţi putea să vedeţi cum trebuie direct pe smartphone şi site-urile care sunt create în Flash.
Două elemente extrem de utile ce au apărut în Android 4 sunt legate de măsurarea direct în sistemul de operare a traficului la internet pe conexiunea de date și cea WiFi alături de urmărirea mai detaliată a modului în care e ocupată memoria internă: aplicații, imagini, filme etc.
Multimedia: 5 MP şi 720p
Combinaţia de ecran Super AMOLED şi rezoluţie de 720 x 1280 pixeli face din Galaxy Nexus un candidat interesant pentru vizionarea unor materiale video la o calitate bună – recunosc că mă mai prind serile urmărind câte un serial, înainte de culcare, direct pe smartphone. Mă ajută diagonala de 4,65 inchi şi puterea de procesare arhisuficientă pentru a reda fără probleme (aproape) orice material video (ţineţi minte că pe Android nu e necesar să faceţi conversie pentru filme/poze/audio – le copiaţi pur şi simplu pe aparat şi de acolo le redaţi). Eram tentat să spun orice fără „aproape” pentru că pe setul de fişiere video (inclusiv materiale Full HD în format .mkv) pe care îl folosesc la testare nu am avut nicio problemă – am folosit şi Vplayer pentru situaţiile în care playerul implicit nu a fost capabil să redea conţinutul video cum trebuie. La ce bun?
Sincer, dincolo de faptul că poate reda aşa ceva, nu văd vreun avantaj imediat. Ce rost are să te uiţi la un material 720p pe un smartphone de 4,65 inchi când poţi face asta pe un monitor sau TV? Nu are niciunul. Poţi face asta dacă legi cumva smartphone-ul de TV – în pachet nu ai conectorii necesari şi trebuie să cheltui suplimentar (încă nu am văzut în România accesoriile originale).
Are sens alt scenariu pe care l-am folosit din nou, cu succes: materialele 720p pe care le ai/le-ai adus pe smartphone pot fi trimise via DLNA pe un Smart TV via WiFi. Aici da, contează foarte mult dacă tipul de fişier este recunoscut şi poate fi trimis pe Smart TV. Eu am apelat la iMediaShare cu care am rezolvat rapid problema: atâta doar că numai materialele .AVI sau .MP4 sunt recunoscute.
Calitatea audio din difuzor e decentă, suficientă pentru majoritatea utilizatorilor. Când vreţi ceva mai mult, folosiţi setul de căşti in-ear (nu concurează cu ibeats-urile de pe Sensation XL şi cu toate astea nu se aud rău deloc).
Galaxy Nexus are două camere foto: cea principală de (doar) 5 MP, cu autofocus şi LED Flash şi una secundară de 1,3 MP.
Cea secundară este excelentă pentru Skype sau Tango – depinde acum cu ce vreţi să comunicaţi cu prietenii. Vă atrag atenţia că din experienţa mea, o convorbire Skype, pe WiFi cu video activat de mai bine de 20 de minute a consumat intens bateria (aproape 40%) şi a dus la încălzirea simţitoare a aparatului.
Camera principală poate să filmeze şi 1080p dacă e cazul. Modulul de management al camerei din Android 4.0 Ice Cream Sandwich permite acum (în sfârşit!) să se folosească opţiunea de zoom în timp ce înregistrarea este pornită şi poate să facă free focus. Pentru smartphone-urile Android e un imens pas în faţă – mai trebuie finisaje până să se comporte la fel de rapid/bine ca cea de pe iPhone.
Alături de free focus, modulul de management al camerei foto mai dispune de cinci preset-uri pentru balansul de alb, opţiuni pentru crearea de efecte direct pe film, filmarea în interval de timp etc. Ce nu mi-a plăcut vizavi de noul modul de management al camerei foto este lentoarea sa şi necesitatea de a apăsa pe butonul de înregistrare atunci când vrei să faci o anumită poză sau un film – în ideea că ai doar o mână liberă pentru asta, o să fie ceva mai dificil.
Tot ca element nou, pe modulul de cameră foto din Galaxy Nexus cu Ice Cream Sandwich e prezentă o funcţie de fotografiere de tip panoramă: se apasă butonul de înregistrare şi se mişcă aparatul, după care aplicaţia creează automat panorama. Câteodată iese ce trebuie, alteori nu.
Vedeți mai jos câteva poze făcute cu Galaxy Nexus în diferite condiții de iluminare:
Pozele şi materialele video realizate cu Galaxy Nexus sunt sensibil mai bune decât cele de pe majoritatea smartphone-urilor Android. Din păcate doar unele sunt excepționale și pentru asta trebuie să depui efort. Şi tot din păcate, în modulul de cameră foto/video am primit şi cele mai multe erori/blocări.
Galaxy Nexus nu are receptor radio FM, trebuie să amintesc asta din nou. Unii consideră asta o lipsă importantă: eu nu. Cine vrea neapărat să asculte radio pe smartphone poate folosi conexiunea la net şi să îşi aducă de acolo stream-ul dorit.
Un ultim aspect legat de partea de multimedia: Galaxy Nexys nu are suport implicit pentru modul de lucru USB Mass Storage – înseamnă că, atunci când îl veţi conecta la PC, nu va fi detectat ca mediu extern de stocare. În schimb e folosit MTP, detectat automat de Windows şi Mac ca mediu plug-and-play. Dacă vreţi, îl treceţi pe PTP şi e văzut ca atare de sistemele de operare.
Ceea ce se schimbă prin lipsa USB Mass Storage este că memoria internă a lui Galaxy Nexus nu mai e văzută ca disk pe Windows/Mac, ci se accesează direct aparatul multimedia.
Telefonie: quad band
Am tendinţa să sar peste specificaţiile şi performanţa pe post de telefon a smartphone-urilor pe care le testez – se întâmplă pentru acele produse la care nu am remarcat elemente negative. Galaxy Nexus (pe Vodafone) nu mi-a ridicat probleme nici de recepţie şi nici de calitate în convorbiri. Se aude bine şi recepţia e în limitele normale.
Performanţă: dual-core 1,2 GHz ARM Cortex
Per ansamblu, Galaxy Note e cel mai rapid smartphone Android al momentului. E şi normal până la urmă – un procesor dual-core ARM Cortex A9 la 1,2 GHz şi un cip grafic PowerVR SGX540 reprezintă o dotare de top în momentul de faţă.
Pentru a vedea performanţa generală a smartphone-ului am folosit suita de test Benchmark. Vedeţi mai jos rezultatul – măcar pentru CPU, Galaxy Nexus e cel mai rapid.
Din nou, superioritatea ARM Cortex A9 faţă de platforma Snapdragon se vede şi în testul BenchmarkPI: Galaxy Nexus e cel mai rapid.
Testul CaffeineMark arată că, per asamblu, Galaxy Nexus e din nou cel mai rapid, la o distanţă semnificativă de HTC Sensation XE.
Pe partea de 3D, And3D arată că Galaxy Nexus e aproape la fel de rapid ca şi Galaxy S2, mult sub Optimus 2X (cu Tegra), dar cu rezerva că rezoluţia lui Galaxy Nexus este aproape de două ori mai mare decât a celorlalte două!
În Quadrant, lucrurile nu sunt foarte relevante: Galaxy Nexus e în spatele plutonului. Cum spuneam şi cu alte ocazii, de mult nu mai folosesc Quadrant ca referinţă pentru că rezultatele sale pot fi influenţate semnificativ prin tweak-uri de cache.
În GPU Bench, Galaxy Nexus stă binişor dacă ţinem cont că aparatele ce au performanţe mai bune au rezoluţie la jumătate. Combinaţia rezoluţie+GPU e foarte bună.
Pentru testul SmartBench, ce arată cum se comportă Galaxy Nexus în jocuri şi operaţii de tip productivity (browsing, office), rezultatele sunt excelente.
Am lăsat spre final testul Browsermark, unde se vede performanţa combinată a engine-ului din browserul WebKit şi a procesorului/memoriei. De departe cel mai bun, numai că meritul nu este neapărat al CPU-ului, ci mai degrabă vine din optimizarea engine-ului browser-ului.
Se vede în mod clar că Galaxy Nexus este per ansamblu cel mai rapid smartphone Android (dacă ne referim strict la soluţiile cu ROM-urile standard, neoptimizate) al momentului vizavi de benchmark-uri. Cum se comportă în utilizarea zilnică?
În afara unor blocări inerente şi a câtorva bug-uri de afişare Galaxy Nexus cu Android 4.0 se mişcă chiar foarte bine atât în meniuri, cât şi în aplicaţii/operaţiile pe care le veţi efectua.
Ultimul element analizat este autonomia: poate Galaxy Nexus cu un display de 4,65 inchi (720 x 1280 pixeli) şi un procesor dual-core ARM Cortex A9 să fie un companion de încredere pentru o zi întreagă? E suficientă baterie de 1750 mAh?
Eu zic că nu. Din nou trebuie să atrag atenţia că avem de-a face cu o generaţie nouă de smartphone-uri, cu ecrane mai mari şi cu putere mai bună de procesare, care la final se reflectă negativ în autonomie: cu greu se va obţine o zi de lucru dacă sunt lăsate active conexiunea de date şi sincronizarea. Eu am fost nevoit să încarc smartphone-ul după mai puţin de o zi de folosire într-o deplasare la Bucureşti.
Pentru comparaţie, în testul de browsing pe WiFi şi cel de redare în buclă a unui film am obţinut 08:53 ore, respectiv 04:38. Destul de puţin!
Ce ar mai fi de zis vizavi de performanţa lui Galaxy Nexus este că atunci când îl veţi folosi intensiv cu conexiunea de date sau WiFi activă, veţi simţi că se încălzeşte destul de puternic. Când am navigat cu Route 66 spre Bucureşti, din cauza încălzirii recepţia GPS a avut de suferit.
Concluzie: un excelent concept ce mai trebuie finisat
Galaxy Nexus e în momentul de faţă singurul aparat care are Android 4.0 nativ şi curat. Dacă vă interesează asta, alegerea e evidentă.
Din punct de vedere hardware, Galaxy Nexus străluceşte în termeni de dotare - dual-core 1,2 GHz ARM Cortex A9, Super AMOLED de 720 x 1280 pixeli, 16 GB RAM etc. – şi este cel mai rapid smartphone al momentului. Construcţia sa e gândită ergonomic, cu o carcasă de plastic făcându-l greu de doar 135 grame. Dezavantajul este că aparatul pare ieftin. Prefer oricând carcasa de pe Nokia N9 sau cea de pe Sensation XL.
Ecranul este Super AMOLED cu o rezoluţie 720 x 1280 pixeli în care se poate pune mai multă informaţie. Protecţia e doar din sticlă ranforsată (oleophobic coating) – cumva ecranul lui Galaxy Nexus m-a dezamăgit puţin, fiind inferior din punctul de vedere al calităţii şi strălucirii culorilor celui de pe Galaxy Note.
În termeni de viteză, Galaxy Nexus e cel mai performant aparat Android. Ecranul de rezoluţie mare şi puterea de procesare deosebită nu pot fi însă compensate de o baterie de 1750 mAh şi din cauza asta autonomia lasă de dorit.
Îşi merită banii? Depinde ce vreţi să faceţi cu el. Vodafone îl oferă începând cu 169 EUR împreună cu un abonament pe 2 ani. Fără net pe el, aveţi doar un telefon cu un ecran frumos, de rezoluţie mare. Dacă luaţi net, alegeţi un abonament de minim 500 MB şi mare atenţie cum îl folosiţi.
Acum, din prisma dotării hardware, banii se justifică: nu veţi găsi o astfel de configuraţie la bani mai puţini. În plus, e developer phone – are bootloader-ul deblocat şi puteţi pune pe el orice ROM doriţi, lucru ce nu e chiar la fel de uşor de făcut pe alte smartphone-uri Android. Şi în afară de asta, update-urile Android vor veni primele pe Galaxy Nexus.
Decizia de a-l cumpăra trebuie privită simplu: aveţi nevoie de tot ceea ce oferă el? Dacă da, atunci eu zic că merită investiţia – cu toate că nu e construit pe gustul meu. Dacă nu vă interesează Android 4.0 şi rapiditatea obţinerii update-urilor viitoare sau ecranul 720p şi vreţi autonomie mai bună, orientaţi-vă către alte produse care aduc plusuri în alte direcţii.
Evaluare CHIP: 9
Informaţii: www.google.com
Preţ: de la 169 EUR la Vodafone.ro
Pro:
- Dual-core la 1,2 GHz ARM Cortex A9
- Display Super AMOLED cu 720 x 1280 pixeli
- Android 4.0 pur
- Greutate mică
- NFC
- Update-urile Android vin primele pe Galaxy Nexus
Contra:
- Autonomia
- Carcasa din plastic pare ieftină
- Probleme de stabilitate
- Se încălzeşte destul de puternic
- Cameră foto de doar 5 MP
Specificaţii tehnice:
Sistem de operare: Android 4.0.1
CPU: ARM Cortex A9 dual-core la 1,2 GHz
GPU: PowerVR SGX540
RAM: 1 GB
Stocare: 16 GB
Dimensiuni: 135.5 x 67.9 x 8.9 mm
Greutate: 135 grame
Display: 4,65 inchi, 720 x 1280 pixeli Super AMOLED cu sticlă ranforsată
Bluetooth: 3.0
WiFi: 802.11 b/g/n
GPS: da cu A-GPS
Senzori: proximitate, busolă, accelerometru, lumină
Capacitate baterie: 1750 mAh
Cameră foto: 5 MP cu LED Flash şi autofocus principală (înregistrare video 1080p la 30 FPS), 1,3 MP secundară
| < Anterior | Următor > |
|---|









Aboneaza-te acum! Clic pentru detalii!









Comments
Astea sunt specificatiile tehnice.
Memoria pe care o vezi tu in programele respective este memoria telefonului (1Gb) din care se scade memoria folosita de sitemul de operare in sine. Eu mi-am cumparat un HtcSensation in niste conditii....putin dubioase dupa mine, iar memoria era de 558 (in loc de 768 cat ar trebui). Intre timp am schimbat ROM-ul, iar la fiecare ROM imi arata alte numere (care variaza intre 510 si 590 Mb)
@Ionut Balan
La concluzie ai spus ca are 16 Gb RAM ;)
- Autonomia
- Carcasa din plastic pare ieftină
- Probleme de stabilitate
- Se încălzeşte destul de puternic
atunci gadgetul este cam impotriva a tot ce inseamna un telefon bun lol... Nu inteleg de ce incearca sa puna pe un telefon ceea ce in mod normal faci pe o tableta sau un computer... dual core, high resolution, 3D - inutile pentru un telefon dupa parerea mea.
Nu îmi mai aduc aminte dar o să verific. E posibil să nu fie raportată toată memoria pentru ci doar zona în care pot să scrie aplicațiile.
Ar fi trebuit sa il primesc inainte de craciun. Sper sa reusesc sa il primesc cat mai repede
RSS