Blog Vasile Prodan

Vasile Prodan

Chief of Hardware Lab CHIP

A venit în echipa CHIP încă din anul 2000 după ce a trecut printr-un centru de calcul al anilor 80’ ca inginer electronist şi după un an, cercetător ştiinţific la Institutul de Tehnică de Calcul şi Informatică –Filiala Braşov. Aici a participat la programul de cercetare CoBra care a pus Braşovul pe harta producătorilor de calculatoare personale ale vremii. Îi place să descopere ce se află în interiorul „cutiilor negre”, foarte puţine produse care i-au trecut prin mână rămânând nedesfăcute chiar în perioada de garanţie, poziţia de redactor, tester în laboratorul hardware CHIP fiind perfectă pentru a afla „cum este făcut” orice. Este pasionat de tehnologie şi apreciază ideile simple dar cu valoare mare mai ales pe partea de ergonomie, transfer termic, alimentare, automatizări, comunicaţii. Îi place să vadă lucrurile dintr-o perspectivă diferită faţă de alţii şi chiar să facă ceea ce mulţi evită.

vasile.prodan@chip.ro

Mărul şi Limbo

Email Imprimare
(11 votes, average 4.18 out of 5)

Ceea ce s-a întâmplat în ultima săptămână, lansarea iPad 2, are efecte mai importante decât s-ar fi aşteptat foarte multă lume. Ecourile dezvăluirii caracteristicilor noii tablete influenţează piaţa IT încă înainte de punerea în vânzare propriu zisă [ … ]

Ne pleacă inteligenţa în afară până şi din echipamente

Email Imprimare
alt

Primele imprimante desktop au fost, aşa cum era şi normal, compatibile cu sistemul de operare al vremii: DOS. Imprimantele ştiau „de capul lor” tot felul de lucruri complexe cum ar fi setări de fonturi (unele chiar cu module anexă pentru suplimentarea fonturilor), imprimare în mod grafic, teste d [ … ]

CISCO ne-a oferit o imagine a rezultatelor celui de-al doilea studiu global despre conexiunea Broadband.

Email Imprimare
IMG_5646_resize

.

Studiul, sponsorizat de Cisco, a fost realizat de o echipă de studenţi MBA de la Şcoala de Afaceri Saïd a Universităţii din Oxford şi de la Secţia de Ştiinţe Economice Aplicate a Universităţii din Oviedo.

Primul studiu de acest gen a fost publicat in septembrie 2008, si a fost creat pentru a [ … ]

Mereu surprinşi

Email Imprimare

Deşi Romtelecom a anunţat cu mult timp înainte de modificarea planului naţional de numerotaţie prin introducerea obligatorie a prefixului de judeţ pentru convorbirile locale, ba chiar a dat o perioadă de şase luni în care funcţionau în paralel cele două sisteme de numerotaţie, mai multe bănci au com [ … ]

Supica vie

Email Imprimare
(5 votes, average 2.60 out of 5)

La mai puţin de 50 km de aeroportul londonez Heathrow, în laboratoarele Universităţii Reading „locuieşte” un roboţel cu alte nevoi decât este obişnuit între semenii lui. Are nevoie de căldură, hrană şi antibiotice deoarece nu are piele, iar cei peste 300 000 de neuroni din unitatea lui centrală sunt [ … ]