La nivel mondial, consumul de internet de pe mobil s-a dublat în ianuarie 2012 față de aceiași perioadă a lui 2011. De la 4,3 % a ajuns la aproape 8,5 %. Aodhan Cullen, CEO StatCounter spune că ”deși consumul de internet de pe mobil este sub 10% la nivel mondial, creșterea este semnificativă”. În condițiile în care în ianuarie 2010 era de doar 1,6% și cu un an înainte de doar 0,7%.
Care sunt cele mai folosite branduri pentru traficul de date pe mobil la nivel mondial, vedeți mai jos. Nokia e încă lider, în scădere. Urmează Apple în creștere importantă, Samsung (tot în creștere) și apoi RIM (pierde constant din cota de piață).
Publicitate
În România, lider e Nokia cu 31,57%, urmat de Apple 27,95% și apoi Samsung 21,14%. HTC e abia pe locul trei cu 6,68%. Interesant este de observat curba de creștere Apple și Samsung (puțin mai mare pentru Samsung). Nokia Scade vizibil iar HTC abia reușește să se mențină la aceiați valoare. LG are o creștere importantă, ajungând la 5,57 %.
În condițiile date e posibil ca la sfârșitul lui 2012 Apple să fie cel mai folosit brand pentru accesarea internetului de pe mobil.
| < Anterior | Următor > |
|---|

Consumul de internet mobil in crestere: dublu fata de 2011





















Aboneaza-te acum! Clic pentru detalii!








