Știri ASUS: plăci de bază pentru serverele bazate pe socket-ul C32 de la AMD

ASUS: plăci de bază pentru serverele bazate pe socket-ul C32 de la AMD

Email Imprimare
(4 votes, average 4.00 out of 5)

asus placa bazaASUS a lansat platformele KCMA-D8 și KCMR-D12 pentru servere bazate pe socket-ul C32 de la AMD și seria de procesoare AMD Opteron 4100, cu patru și șase nuclee.

 

 


Publicitate

 

 

ASUS KCMA-D8ASUS KCMR-D12

Noile plăci de bază integrează chipset-ul AMD SR5670/SP5100, suportul pentru memorii DDR3 dual-channel, kitul de upgrade ASUS PIKE SAS2, modulul ASMB4-iKVM pentru management de la distanță și componentele de calitate pentru o eficiență ridicată.
Suport pentru cele mai noi procesoare AMD 4100
ASUS KCMA-D8 și KCMR-D12 sunt bazate pe cea mai nouă platformă AMD C32 cu suport pentru procesoarele AMD Opteron din seria 4100 cu patru și șase nuclee. Acestea dezvoltă performanțe remarcabile per-watt, consumând cu 22% mai puțin comparativ cu seria Opteron 2400 (informație preluată de la AMD). Tehnologia este proiectată în așa fel încât să ofere o arhitectură eficientă energetic pentru servere la costuri reduse.
Eficiență Vcore peste 85%
Eficiența ridicată înseamnă protejarea mediului înconjurător și costuri de operare mai scăzute, iar inginerii din cadrul departamentului de cercetare și dezvoltare de la ASUS au făcut tot posibilul în această direcție. Plăcile de bază pentru servere KCMA-D8 și KCMR-D12 oferă o eficiență Vcore de 85% când procesorul lucrează la o capacitate cuprinsă între 30% și 90%.
Cu o eficiență maximă de 88%, ambele plăci de bază pentru servere reduc consumul de electricitate și facturile utilizatorilor conducând la economii importante pe termen îndelungat.
Stocare ASUS PIKE SAS2 6Gb/s
Opțional, ASUS PIKE furnizează o soluție de stocare flexibilă în timp ce actualizările pentru SAS RAID pot fi efectuate printr-un singur slot, fără a sacrifica capacitatea de expansiune.
Ambele plăci de bază, KCMA-D8 și KCMR-D12, sunt compatibile cu standardul SAS2 6Gb/s, prin interfața PIKE, dublând viteza de transmisie SAS 3Gb/s.
ASUS PIKE 2008 suportă RAID 0, 1, 10 și 1E în timp ce PIKE 2008/IMR suportă RAID 0, 1, 10, 5 și 50. PIKE 2108 este o soluție RAID foarte performantă, care suportă configurațiile RAID 0, 1, 5, 6, 10, 50 și 60.
RAID 5 integrat pentru Linux
Pentru o mai bună protecție a datelor KCMA-D8 și KCMR-D12 integrează o soluție RAID Promise ROMB (RAID pe placa de bază) cu suport pentru RAID 0, 1, 5 și 10, atât pentru Windows, cât și pentru Linux. Aceste configurații RAID rapide și eficiente maximizează performanțele SATA.
Dimensiuni ATX 12 x 10 inch și conectori de alimentare 24+8 pini (KCMA-D8)
KCMA-D8 urmează schema de montaj definită de standardele ATX, fiind ideală pentru orice carcasă PC incluzând aranjamente rack sau de tip turn. Conectorii de alimentare cu 24+8 pini suportă atât surse SSI (pentru servere) cât și ATX (pentru PC), primele pentru o performanță superioară, iar cele din urmă pentru un cost redus.
Concepție ideală și flux de aer îmbunătățit (KCMR-D12)
Amplasarea procesoarelor și a memoriilor în partea din față permite utilizatorilor să construiască sisteme 1U pentru rack cu mai puține ventilatoare 40 x 56. Concepută la dimensiunile de 12 x 13 inci, KCMR-D12 oferă utilizatorilor posibilitatea de a alege carcase și surse 1U cu un cost redus.
Management la distanță prin ASMB4-iKVM (opțional)
Kitul opțional ASMB4-iKVM (la nivel BIOS) permite accesul complet la sistem via KVM, în timp real, de la orice calculator legat la o rețea Ethernet.

asus specificatii

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

By Plimun Web Design